7.2.3 Aprecieri privind activitatea Mişcării Legionare şi rolul lui Corneliu Zelea Codreanu

Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

CUPRINS

7.2.3. Aprecieri privind activitatea Mişcării Legionare şi rolul lui Corneliu Zelea Codreanu

În ciuda pregătirii sale atente şi a teatralităţii sale, în epoca în care naţional-ţăraniştii au ajuns la putere, Legiunea Arhanghelului Mihail era un grup mai degrabă derizoriu, ţintă a glumelor LANC[1]. Totuşi, un an şi jumătate mai târziu, după unele tatonări, Codreanu ajunsese deja la “hotărârea de a păşi în mase”, iniţiind o strategie dinamică în vederea participării la lupta politică. Prima încercare are loc în Moldova meridională, o zonă pe care legionarii o cunoşteau bine, în care dispuneau de ajutoare sigure şi care fusese străbătută în lung şi-n lat de către FDC[2]. Pentru început este ales judeţul Covurlui, învecinat cu regiunea Basarabia. La mijlocul lui decembrie 1929, în ciuda intenţiilor poliţiei de a le interzice deplasările, Codreanu şi adepţii lui au străbătut judeţul. Această primă încercare este deosebit de interesantă în măsura în care dezvăluie descoperirea unui stil propagandistic pe care Codreanu îl va utiliza în perioada următorilor opt ani, fără prea multe schimbări.

În fruntea partizanilor săi călare, care vor creşte în număr până vor ajunge la cincizeci, liderul legionar îi convoca pe ţărani în faţa bisericilor din sate ca şi cum le-ar lua drept martori. Li se adresează cu discursuri scurte, dar electrizante şi apoi pleacă din nou, în mare grabă. Preferă atitudini exagerate, gestica, discursul non verbal. El însuşi observa rezultatele produse asupra populaţiei acelor sate îndepărtate: “Lumea a rămas foarte nelămurită de această apariţie de fantomă, care vorbeşte şi apoi dispare”. Discursurile au un anume halo milenarist: sunt suficient de vagi pentru ca oricine să-şi poată însuşi promisiunea ca pe o dorinţă îndeplinită.

“Să ne unim cu toţii, bărbaţi şi femei, să ne croim nouă şi neamului nostru altă soartă. Se apropie ceasul de înviere şi mântuire românească. Cel ce va crede, cel ce va lupta şi suferi, va fi răsplătit şi binecuvântat de neamul acesta. Vremuri noi bat la porţile noastre! O lume cu sufletul sterp şi uscat, moare şi alta se naşte: a acelora cu sufletul plin de credinţă. În lumea aceasta nouă, fiecare îşi va avea locul său, nu după şcoala, nu după ştiinţa, ci în primul rând după credinţa sa şi după caracterul său”.

Unor lungi discursuri retorice le prefera propria imagine şi simbolurile pe care ţăranul moldovean le cunoaşte bine. Deprinde călăreţii să poarte căciulile cu pene de păun, care fuseseră semnul distinctiv al marilor căpetenii militare moldave sau valahe în lupta împotriva invadatorilor turci şi care erau o fală, de asemenea pentru haiducii sau ţăranii protonaţionalişti răsculaţi, care se ridicau împotriva ungurilor. Silueta sa înaltă şi distinsă, împodobită de costumul naţional, sus pe cal, şoca prin ea însăşi imaginaţia ţăranilor. Atunci a devenit Codreanu deplin conştient de harul său personal şi a început să fie numit Căpitanul de către adepţii săi, denumire care, în România, se referă atât la un grad militar cât şi la conducătorul haiducilor sau al trupelor neregulate.

Călăreţii băteau drumurile cântând. În cultura ţărănească română, muzica şi dansul au o importanţă cu totul deosebită, în aşa măsură încât ţăranii se laudă că transformă un solz de peşte sau o simplă frunză aşezată între buze într-un instrument muzical. În campaniile care au urmat, legionarii vor străbate multe sate cântând marşuri patriotice, fără ca măcar să aibă de gând să ţină un scurt discurs. Uneori, Căpitanul va folosi numai harul şi zâmbetul, fiind împiedicat de jandarmi să vorbească. Totuşi, efectul va fi foarte puternic. La sfârşitul scurtei campanii din Covurlui, ţăranii îi aşteptau pe legionari în drum cu lumânări mari în mâini. În târgul Bereşti, călăreţii au coborât de pe creasta dealului în timp ce locuitorii aruncau găleţi de apă la trecerea lor, în semn de bun augur.

Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier, 1919-1941. Mistica ultranaţionalismului, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, pp. 112-113.

7.1.1

7.1.2

7.1.3

7.1.4

7.2.1

7.2.2

CUPRINS

7.2.3

7.2.4

7.2.5

7.2.6

7.2.7

7.2.8

7.2.9

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC