Ar fi urmat să fie şi cea mai amplă fuziune din istorie, din care să rezulte cel mai mare concern militar, aeronautic şi aerospaţial din lume. N-a fost să fie.

Cele trei ţări participante n-au vrut să fie. N-a vrut, în primul rând, Berlinul. Germania ar fi urmat să coopereze cu Franţa şi concernul britanic BAE, iar Londra s-a opus categoric perpetuării unei abordări preponderent etatiste, favorizate de francezi şi germani, în timp ce Germania s-a temut că va pierde locuri de muncă.

Realizarea proiectului ar fi fost, pentru europeni, extrem de salutară întrucât ar fi amplificat sensibil eficienţa structurilor industriei militare, aeronautice şi aerospaţiale ale Bătrânului Continent, sporind enorm şi competitivitatea europeană într-un domeniu copios dominat de americani. Şi Thomas Enders, şeful EADS, ar fi vrut fuziunea. Germanul Enders s-a arătat dezamăgit de insuccesul proiectului trilateral. Iar unul din purtătorii de cuvânt ai concernului său a atribuit Berlinului răspunderea pentru eşecul negocierilor vizând fuziunea.

Guvernul federal a refuzat să adopte o poziţie în această privinţă. Ministrul german al apărării, Thomas de Maiziere, s-a rezumat la o declaraţie laconică, potrivit căreia nu ar împărtăşi opinia celorlalte ţări participante care au afirmat că Germania ar fi de vină pentru că fuziunea nu se va mai produce.

Presa germană s-a arătat în schimb mai locvace şi mai critică. De la stânga la dreapta spectrului politic, editorialiştii germani au regretat şi denunţat ceea ce mulţi consideră a fi contribuţia decisivă a oficialităţilor de la Berlin la naufragiul tratativelor. De altfel, secretarul de stat german, Peter Hintze, coordonator al domeniului aeronauticii şi astronauticii, s-a arătat, ca vechi adversar al fuziunii, uşurat. Hintze a elogiat "prezervarea independenţei EADS".

La rândul său, preşedintele Franţei, Francois Hollande, a admis că Parisul a pus condiţii privind locaţiile mega-concernului proiectat, dar a refuzat să atribuie eşecul constituirii lui politicienilor francezi, germani şi britanici. Potrivit lui, nereuşita ar fi fost consecinţa unei decizii a întreprinderilor care urmau să se contopească.

În realitate lucrurile nu stau chiar aşa. Partea leului din responsabilitate revine tocmai claselor politice din cele trei ţări, care nu s-au putut înţelege asupra gradului de independenţă a proiectatei super-întreprinderi.

Conform ministrului britanic al apărării, Philipp Hammond, succesul concernului aerospaţial care ar fi urmat să se ivească prin fuziunea EADS şi BAE ar fi depins de capacitatea sa de a opera cu libertatea comercială a unei întreprinderi private, la adăpost de control etatist excesiv din partea unor guverne.

Dacă acest control de stat, exprimat de cele câte 22 de procente din acţiuni deţinute la EADS de Franţa şi Germania s-ar fi menţinut, concernul proiectat prin contopirea cu BAE s-ar fi confruntat cu probleme spinoase pe piaţa americană.

Europa se luptă din greu să-şi recâştige credibilitatea financiară şi să ţină piept crizei datoriilor. Or, în condiţiile în care pretutindeni e nevoie de programe de austeritate şi de masive reduceri ale cheltuielilor militare, proiectata fuziune ar fi alimentat speranţele că Europa va reuşi, pe viitor, să se măsoare cu giganţii militari şi aerospaţiali americani. Deocamdată, această nădejde s-a spulberat.