6.1 Regina Maria despre regele Ferdinand

Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

CUPRINS

6.1. Regina Maria despre regele Ferdinand

Ce e drept, simţeam o oarecare nerăbdare când vedeam şovăiala altora. Cu firea mea de femeie luam, dintr-un salt, orice hotărâre; mintea nu-mi era niciodată împrăştiată şi mă simţeam ageră şi gata să dau de rostul oricărei împrejurări. Era uşor oricui să stea de vorbă şi să se înţeleagă cu mine, de aceea nimeni nu mă ocolea. Niciodată nu mă feream de discuţii; o contradicţie nu mă speria, o luptă mai grea îmi punea la încercare energia. În fiecare ceas al zilei simţeam în mine viaţa, ca o forţă aproape electrică. Acestea le ştia soţul meu[1]; ştia, de asemenea, că felul meu de a discuta era decis şi neşovăielnic, că eram totdeauna gata de luptă; astfel luase încetul cu încetul obiceiul să se întoarcă spre mine când era nedumerit. Găsea adesea în tovarăşa lui un sfetnic chibzuit, care se arăta neaşteptat de nepărtinitor.

Regele Ferdinand avea o fire sfioasă; nu-i plăcea să se impună şi arăta o oarecare încetineală când trebuia să ia o hotărâre. În firea mea, dimpotrivă, nu încăpea şovăire; greutăţile păreau că nu-mi îndoiesc energia; era în mine o vioiciune sănătoasă ce se rezema pe un nedomolit simţ al umorului, care avea darul să uşureze clipele cele mai încordate.

Aceste însuşiri erau de folos unui om care arareori se lăsa pătruns de bucuria vieţii. Din pricină că fusese prea îndelung subjugat şi apăsat, regele Ferdinand avea nevoie adesea să fie înviorat şi întărit. Felul meu de a fi îi insufla curaj şi nădejde. În ceasurile de îndoială, găsea în mine o încredere de oţel, pe care singur n-o avea. Mână în mână, eram mai puternici; viaţa nu mă înspăimânta, căci aveam ceva din avântul viteazului voios care e întotdeauna gata de luptă. Nu era în firea soţului meu să mă recunoască în văzul tuturor ca pe o colaboratoare. Fiind german, era un partizan dârz al legii Salice[2]; a recunoaşte unele însuşiri unei femei ar fi fost o încălcare a celor mai scumpe tradiţii ale lui. Dar avea încredere în mine, eram o tovarăşă plină de veselie, uneori cam nesupusă care însă niciodată nu-l dezamăgea. Afară de aceasta, menirea şi ţelurile noastre erau aceleaşi şi trăiam amândoi pentru acelaşi ideal: binele ţării noastre. Aceasta ne făcea răbdători unul faţă de altul şi ne insufla fiecăruia îngăduinţă pentru cusururile celuilalt. [...]

La mine nu era niciodată nimic socotit dinainte: aveam o fire deschisă şi cutezătoare şi nu mă dădeam la o parte de la orice primejdie, nepregătindu-mi nici o portiţă de scăpare; eram totdeauna gata să lupt sau să cad în slujba credinţelor mele; n-aveam nimic din diplomatul viclean. Totdeauna am fost îmboldită de un nestăvilit instinct de a fi de folos fără să stau vreodată să cântăresc dacă hotărârile mele pripite erau înţelepte sau nu, dacă aveau să mă expună să fiu nedrept judecată sau rău înţeleasă. Un altruism spontan şi neprecupeţit e cheia firii mele; sunt nevoită să spun aceste lucruri, pentru ca astfel să lămuresc mai bine faptele mele şi purtarea mea în tot timpul domniei regelui Ferdinand.

Regina Maria, Povestea vieţii mele, Bucureşti, Edi-tura Eminescu, 1991, vol. I, pp. 14-15

6.1

6.2

6.3

6.4

6.5

CUPRINS

6.6

6.7

6.8

6.9

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC