Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940


<<




5.2. Ștefan Zeletin despre Constituția din 1923

 

Documentul oficial de naștere a neoliberalismului românesc este Constituția votată în anul 1923. Pentru întâia oară acest act istoric pleacă de la următoarele puncte de vedere, care alcătuiesc esența noului liberalism:
a) intervenția puterii de stat și b) concepția libertăților individuale ca “funcții sociale”. Întâia concepție - aceea a tutelei puterii de stat asupra vieții sociale - decurge în mod firesc din noua tendință de organizare; cea din urmă - concepția neoliberală a libertăților - vine să dea legitimare celei dintâi. Căci o încălcare a statului asupra activității indivizilor nu poate fi legitimă decât în ipoteza că libertățile individuale sunt concepute ca tot atâtea “funcții sociale”, ca drepturi acordate de stat și numai în măsura în care îngăduie interesele statului. Acesta e tocmai modul în care Constituția actuală înțelege deosebitele libertăți. Dacă i se poate face o imputare, aceasta e numai că ea nu ne-a dat o concepție neoliberală limpede lipsită de orice echivoc. De obicei libertățile sunt formulate în spiritul liberalismului clasic: “libertatea individuală este garantat㓠sau “proprietatea de orice natură... este garantat㔠sau “libertatea muncii va fi apărată“. Această garanție suferă însă atâtea restrângeri, încât ea pare mai mult o ironie. E clar: noua noastră Constituție nu e opera unui cap logic, de gânditor consecvent; ea a izvorât dintr-un spirit de compromisuri ce are groază de extreme și de aceea șovăiește să spună lucrurile pe față. Altfel s-ar fi putut stabili în mod clar principiul de temelie spre a enumera apoi libertățile într-o formulare limpede și neșovăelnică, de pildă astfel: “libertatea (individuală, a muncii, a proprietății, etc.) este o funcție socială; statul are dreptul a interveni spre a îndruma așa cum cer interesele sale”.

De la tratatul din Adrianopol și până astăzi, Constituția noastră din martie 1923 rămâne cel mai revoluționar act din istoria noastră politică; ea stă la hotarul a două lumi. Tratatul din 1829 inaugurează era nouă a liberalismului. Constituția plămădită în anul 1923 indică transformarea liberalismului în forma sa opusă: aceea a neoliberalismului. De acum politica noastră de stat intră cu deplină conștiință pe calea organizării sociale, așa cum impune noua structură financiară a capitalismului nostru. Dezvoltarea României se îndreaptă deci către imperialismul financiar, ca și statele înaintașe, acolo unde orice deosebire principială între capitalism și socialism încetează. Rămâne de acum ca propaganda științifică să lumineze publicul român asupra adevărului că noua politică română este răsunetul nevoilor noastre de fapt și că vechea concepție liberalistă a libertăților absolute este - în noile împrejurări sociale - un fapt reacționar, care tulbură mersul lucrurilor. 

Așadar, liberalismul românesc a învins criza sa generală în mod fericit; el s-a trezit peste noapte în metamorfoza neoliberală. Acum îi trebuie puțin timp spre a-și da singur seama de ceea ce s-a petrecut cu dânsul și apoi puțin curaj și cinste intelectuală spre a recunoaște pe față ceea ce este. Dar liberalismul român suferă în timpul de față și o criză specifică, ce rezultă din condițiile noastre sociale proprii și aceasta este mult mai gravă decât cea dintâi.

 

 Ștefan Zeletin, Neoliberalismul, București, Editura Scripta, 1992, pp. 96-97

 

 

<< 5.1 5.2 5.3 5.4


© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC