Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu,
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940
| << |
3.9.
Constantin Rădulescu Motru[1] despre individualismul sufletului
românesc
Despre
individualismul românesc s-a vorbit adeseori. Unii au făcut dintr-însul
principala trăsătură caracteristică a românilor. Românului nu-i place
tovărășia. El vrea să fie de capul lui, stăpân absolut la el acasă.
Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din
aceeași cauză el înclină puțin spre anarhie. Acest individualism românesc
însă nu implică spiritul de inițiativă în viața
economică și prea puțin spiritul de independență în viața politică și socială,
cele două însușiri cu care se caracterizează individualismul popoarelor
culte apusene și care constituie sufletul burghez. Marea majoritate
a populației satelor românești n-are într-însa nici o asemănare cu spiritul
burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi întreprinzători, care să riște
odihna și avutul pentru a se îmbogăți prin mijloace neîncercate. Populația
satelor românești, dimpotrivă, stă sub tradiția muncii colective. Fiecare
sătean face ceea ce crede că va face toată lumea. N-are îndemnul să
înceapă o muncă, decât la termenele fixate prin obicei. A ieși din rândul
lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie.
De aceea slabele rezultate date de școlile primare rurale la noi. Copilul
de sătean învață în școală să fie cu inițiativă, fiindcă școala noastră
este croită pe modelul școalelor burgheze apusene, dar, cu toate sfaturile
primite, copilul de sătean când iese din școală se supune tradiției
colective: el muncește, cum a pomenit el în sat, din moși strămoși.
Această
tradiție de muncă colectivă, de altminteri, i-a fost de ajutor populației
noastre sătești odinioară, în timpul secolelor de urgie. Prin această
tradiție de muncă colectivă, satele românești au durat. Când urgia le
izbea, ele nu se risipeau, ci se mutau, ca un singur om, de la șes la
munte, dintr-un cap la altul al Țării. În Apus, în țările locuite mai
ales de anglo-saxoni, colonizările
s-au făcut prin împraștierea indivizilor, în țările locuite de români,
prin împraștierea colectivităților sătești.
Enciclopedia României, vol. I, București, 1938, pp. 161-162
| << | 3.1 | 3.2 | 3.3 | 3.4 | 3.5 | 3.6 |
©
University of Bucharest 2002. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:Ioan Scurtu Last update: December 2002 Text editor&Web design:Raluca OVAC |