3.2 Din activitatea şi preocupările liderilor politici

Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

CUPRINS

3.2. Din activitatea şi preocupările liderilor politici

Marţi, 16 aprilie 1940. Ca să scape de discuţii cu prietenii în jurul cazului Mihalache, Lupu a plecat la Valea Călugărească, la fratele său, împreună cu Costache. Se va reîntoarce la noapte. Pe la 9 dimineaţa trece să mă vadă Ghiţă Pop, cu care am o lungă discuţie privitoare la Mihalache şi la alţi câţiva prieteni din partid. Cu Gh. P. sunt prea bun prieten, iar el joacă un rol prea important printre prietenii ardeleni ai lui Maniu, pentru a avea secrete faţă de el. L-am pus deci în curent cu tot ce ştiu eu în chestiunea Mihalache, precum şi /cu/ discuţia de ieri dintre el şi Lupu. A rămas profund impresionat. El e convins, ca şi mine, că Mihalache e hotărât să capituleze, întrucât nu poate rezista presiunii prietenilor săi, decişi să-şi apere poziţiile în aparatul de stat. El învinovăţeşte, în special pe Răducanu, ”un mare rechin, înglodat într-o sumedenie de consilii de administraţie” şi pe Madgearu, “care are şi el mari interese de salvat, printre care şi pe finul său Auschnit, de la care a încasat mulţi bani în anii din urmă”. Ghiţă Pop pretinde că ştie precis toate aceste lucruri şi că pe lângă “banii serioşi plasaţi în străinătate, tot cu bani de la Auschnit, şi-a cumpărat, recent, via din Dâmboviţa, unde face în prezent mari lucrări de amenajare”. “Dacă Mihalache ajunge la o înţelegere cu Carol, continuă Gh. P., atunci Madgearu speră să-l scoată din închisoare pe Auschnit”.

“Din nenorocire, spune Gh. P., pe lângă şeful nostru mai sunt încă două persoane tot atât de oportuniste şi lipsite de scrupule, ca şi Madgearu, e vorba de Mihai Popovici şi de Ionel Pop; îmi pare foarte rău că trebuie să-ţi spun acest lucru, însă îmi eşti prea bun prieten şi vom avea multe de făcut împreună, în viitor, pentru a nu te pune în curent cu aceste puncte slabe din partidul nostru”. După el, cel mai primejdios este Mihai Popovici, “incorect până peste cap”, care “îl terorizează deseori pe Maniu, bineînţeles, fără să-l poată influenţa, întrucât Şeful îl cunoaşte foarte bine”. “Ionel Pop este un oportunist, gata pentru orice tranzacţie pentru a-şi menţine posturile gras plătite (Ghiţă Pop inşiră următoarele posturi: membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Româneşti, în întreprinderile Arădene ale baronului Neuman, în Consiliul Societăţii de Zahăr de la Bod (Braşov), plus câteva bănci din Cluj, Sibiu şi Timişoara!) sub pretext că din banii care-i încasează ajută partidul şi chiar şi pe Maniu. Ghiţă Pop este indignat pur şi simplu de această insinuare pe care Ionel Pop o lăsa să se răspândească printre prietenii noştri ardeleni, care nu îndrăznesc s-o aducă la cunoştinţa Şefului”. “Din fericire, continuă el, Maniu nu se ia după capul nimănui, iar Mihalache îşi face mari iluzii, când îşi închipuie că ducându-se cu Mihai Popovici şi cu Ionel Pop va reuşi să-l convingă pe Maniu”. Aflu cu această ocazie că ieri la prânz a plecat la Cluj şi Ionel Pop. Ghiţă Pop face o legătură între plecarea lui Mihalache şi a lui Ionel Pop în acelaşi timp. “Eu, în locul Şefului, continua Gh. P., n-aş tolera aceste situaţii şi aş cere nepoţilor şi rudelor să se mulţumească cu situaţii modeste onorabile”. Prietenul meu n-are păreri bune nici de nepoţii ceilalţi, Boilă îndeosebi, Zachi. Pentru prima dată, un prieten ardelean m-a introdus în atmosfera din jurul lui Maniu, ceea ce m-a impresionat mult şi m-a făcut să-l stimez şi mai mult, de azi înainte pe Ghiţă Pop.

Nu mai ies din casă toată ziua. Scriu la Jurnal şi citesc presa. Anglia a minat Marea Baltică, blocând astfel flota germană. Trupe engleze şi franceze debarcă mereu pe coasta Norvegiei, în timp ce aviaţia lor bombardează fără încetare navele şi trupele germane. Să fie oare adevărată expresia lui Carol că “Hitler şi-a găsit mormântul în Norvegia”? După cele întâmplate la Narvik şi la Bergen s-ar părea că are dreptate!

Pe plan intern vizitele cu tam-tam pe care Giurescu cu soţia şi cu o ceată întreagă de irozi, costumaţi în uniformele multicolore ale F.R.N.-ului şi cu tot felul de tinichele pe piept, colindă oraşele italiene ovaţionând pe Mussolini şi preaslăvind pe “cel mai mare rege al Europei”. [...]

Miercuri, 17 aprilie 1940. Onoare regelui Norvegiei, Haakon, pentru frumuseţea proclamaţiei sale către popor. Presa din lumea întreagă se ocupă de marea înfrângere germană de la Narvik. Hotărât lucru, germanii s-au încurcat rău în ţările scandinave. Presa americană anunţă deja încheierea unui acord între guvernul american şi ambasadorul Danemarcei, pe baza căruia Statele Unite au dreptul să ocupe baze militare în Groenlanda. Opinia publică din lumea întreaga continuă să blameze Germania nazistă.

La ora 11 mă duc la Lupu. Peste câteva minute soseşte şi Mihalache, foarte obosit şi abătut. Ne închidem toţi trei în birou, iar Lupu spune lui Nedelcu, omul său de serviciu, să nu primească pe nimeni. Mihalache ne povesteşte pe scurt discuţia lui cu Maniu, spunând că el “face toate rezervele în ce priveşte acceptarea postului de consilier regal, dar că el nu se opune ca el să încerce o înţelegere cu Carol”. “Eu mă opun categoric, i-a spus Lupu şi sunt convins că faci o imensă greşeală pe care o vei regreta amar, foarte curând”. “Mi-am dat cuvântul şi mi-l ţin, a răspuns Mihalache, în caz că voi fi înşelat, eu ştiu ce am de făcut”. Despărţirea a fost emoţionantă pentru că Lupu l-a sărutat izbucnind în hohote de plâns fără să mai poată scoate o singură vorbă. Mihalache era şi el emoţionat, dar a fost mai tare şi n-a scos o lacrimă. Când am ieşit din birou, sufrageria lui Lupu era plină de prieteni: Mihai Răutu, Hoisescu, St. Mihăilescu, Serdici, Leon, Negrei, Teodorescu-Branişte, d-na Ella Negruzzi etc. Mihalache a dat mâna cu toţi şi a ieşit, însoţit de mine şi de Răutu, care ne invitase la dejun.

La masă am fost numai noi trei şi d-na Răutu. Mihalache s-a întreţinut aproape tot timpul numai cu mine. La început mi-a reproşat că eu l-am influenţat pe Lupu să fie atât de categoric în contra acţiunii întreprinsă de el. M-am apărat cu tărie, arătându-i că n-am avut nici un rol, întrucât Lupu e convins, ca de un adevăr matematic, că el face o imensă greşeală încrezându-se în cuvântul unui mare mincinos.

Ioan Hudiţă, Jurnal politic. 1940, Studiu introductiv şi note de acad. Dan Berindei, Iaşi, Institutul European, 1998, pp. 121-122

3.1

3.2

3.3

3.4

3.5

3.6

CUPRINS

3.7

3.8

3.9

3.10

3.11

© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC