Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu,
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940
| << |
12.1.
Grigore Gafencu despre politica externă
Faptul de a vizita în toiul frământărilor
europene, rând pe rând, Berlinul, Londra, Parisul şi Roma era îndrăzneţ.
Era şi mai îndrăzneţ de a spune, pretutindeni, cu aceeaşi
sinceritate, cuvinte de pace. Îndrăzneala a izbutit deplin. Dosarele
pe care le-am adus cu mine din călătorie – cele mai bogate dosare
din câte au fost întocmite de un Minstru de Externe român – au dovedit,
ca de altfel mărturisirile din presă şi din public, că
politica noastră a fost înţeleasă şi preţuită.
Am căutat să întăresc
poziţiile astfel câştigate, strângând legăturile între statele
din Înţelegerea Balcanică. Călătoria la Ankara şi
la Atena nu era fără riscuri. Puteam slăbi încrederea Berlinului
şi Romei în politica noastră, schimbând cuvinte bune cu turcii,
tocmai în toiul mult discutatelor negocieri anglo-franco-turce. Totuşi,
nu era cu putinţă, într-o politică de cumpănă dreaptă,
să nu sprijinim independenţa ţării pe temelia firească
a unei înţelegeri, care pentru noi se exprima îndeosebi printr-o strânsă
prietenie, cu stăpânii Strâmtorilor. [...]
Politica noastră de echilibru ne pregătise,
în caz de război, pentru o politică de neutralitate. Când Germania
a declarat război Poloniei, nu aveam de intervenit. Polonia respinsese
în mai multe rânduri propunerea noastră – pe care nu am impus-o de
altfel niciodată cu prea multă energie – de a da alianţei
noastre un caracter general, “erga omnes”. Cel din urmă refuz l-am
primit în timpul călătoriei mele la Berlin, când între Cracovia
şi Katowice am călătorit cu Beck. Nu am insistat.
Intervenţia Rusiei, fireşte, ne-ar fi putut
pune într-o situaţie grea. Trupele ruseşti au trecut însă
hotarul polon chiar în ziua în care guvernul polon, în frunte cu preşedintele
Moscicky şi mareşalul Rydz Smigli, s-a refugiat în România. Alianţa
noastră cu Polonia era o chestiune ce nu se mai punea.
Voinţa noastră de neutralitate, care se afirmase
de la începutul conflictului şi căpătase o consfinţire
oficială prin cele două comunicate – al Consiliului de Miniştri
şi al consilierilor regelui – a fost întărită încă în
urma intervenţiei ruseşti şi după ce Rusia ne-a împărtăşit
şi nouă, ca şi celorlalte state vecine, hotărârea ei
de a păstra faţă de noi o atitudine de neutralitate.
Înţelegerile
germano-ruse de la Moscova şi ocuparea de către Rusia a Galiţiei
orientale ne-au aşezat în faţa unor probleme noi.
Grigore
Gafencu, Însemnări politice (1929-1939), Ediţie şi postfaţă
de Stelian Neagoe, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991, pp. 340-341
©
University of Bucharest 2002. All rights reserved. No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:Ioan Scurtu Last update: December 2002 Text editor&Web design:Raluca OVAC |