Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu

ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940


<<




11.3.6. Convenţia pentru definirea agresiunii

                           (Londra, 4 iulie 1933)

  

Maiestatea Sa regele României, preşedintele Republicii Cehoslovace, preşedintele Republicii Turce, Comitetul Central Executiv al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi Maiestatea Sa regele Iugoslaviei;

Dornici de a întări pacea existentă între ţările lor;

Considerând că Pactul Briand-Kellogg, ai cărui semnatari sunt, interzice orice agresiune;

Socotind necesar în interesul securităţii generale de a defini cât mai precis posibil agresiunea pentru a preveni orice pretext pentru justificarea ei;

Constatând că toate statele au deopotrivă drept la independenţă, la securitate, la apărarea teritoriilor lor şi la libera dezvoltare a instituţiilor lor;

Însufleţiţi de dorinţa, în interesul păcii generale, de a asigura tuturor popoarelor inviolabilitatea teritoriului ţării lor;

Socotind util în interesul păcii generale de a pune în vigoare între ţările lor reguli precise care să definească agresiunea în aşteptarea ca acestea din urmă să devină universale;

Au decis în acest scop de a încheia prezenta convenţiune, împuternicind pentru aceasta[1] [...]:

Art. I. Fiecare din Înaltele Părţi Contractante se angajează să accepte în relaţiile ei mutuale cu fiecare din celelalte şi cu începere din ziua punerii în vigoare a prezentei convenţiuni definiţia agresiunii astfel cum a fost explicată în raportul Comitetului pentru chestiunile de securitate cu data de 24 mai 1933 (Raportul Politis) la Conferinţa pentru reducerea şi limitarea armamentelor, raport făcut în urma propunerii delegaţiunii sovietice.

Art. II. În consecinţă, va fi recunoscut ca agresor într-un conflict internaţional, sub rezerva acordurilor în vigoare între părţile în conflict, statul care cel dintâi va fi comis una din acţiunile următoare:

1) declaraţiune de război unui alt stat;

2) invaziune prin forţele sale armate, chiar fără declaraţie de război, a teritoriului unui alt stat;

3) atac prin forţele sale terestre, navale sau aeriene, chiar fără declaraţie de război, a teritoriului, navelor sau aeronavelor unui alt stat;

4) blocus naval al coastelor sau al porturilor unui alt stat;

5) sprijin dat bandelor armate care, formate pe teritoriul său, vor fi invadat teritoriul unui alt stat sau refuzul, cu toată cererea statului invadat, de a lua pe propriul său teritoriu toate măsurile în puterea lui pentru a lipsi zisele bande de orice ajutor sau protecţiune.

Art. III. Nici o consideraţiune de ordin politic, militar, economic sau alta nu va putea servi drept scuză sau justificare a agresiunii prevăzute la articolul II (ca de exemplu a se vedea Anexa).

Art. IV. Prezenta convenţiune este deschisă adeziunii tuturor celorlalte naţiuni. Adeziunea va conferi aceleaşi drepturi şi va impune aceleaşi obligaţiuni ca semnătura iniţială. Adeziunea va fi comunicată Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care va informa imediat pe ceilalţi semnatari.

Art. V. Prezenta convenţiune va fi ratificată de Înaltele Părţi Contractante conform legislaţiunii fiecareia dintre ele.

Instrumentele de ratificare vor fi depuse de fiecare din Înaltele Părţi Contractante pe lângă Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.

De îndată ce instrumentele de ratificare vor fi depuse de două din Înaltele Părţi Contractante, prezenta convenţiune va intra în vigoare între aceste două Părţi. Ea va intra în vigoare pentru toate celelalte Înalte Părţi Contractante pe măsura în care toate acestea vor depune, la rândul lor, instrumentele de ratificare.

Fiecare depunere a instrumentelor de ratificare va fi imediat notificată de Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste tuturor semnatarilor prezentei convenţiuni.

Art. VI. Prezenta convenţiune a fost semnată în cinci exemplare, din care fiecare dintre Părţile Contractante a primit câte unul.

Drept care plenipotenţiarii enumeraţi mai sus au semnat prezenta convenţiune şi au aplicat sigiliile lor.

Făcut la Londra la 4 iulie 1933.

 

ANEXA LA ARTICOLUL III AL CONVENŢIEI RELATIVE
LA DEFINIŢIA AGRESIUNII

 

Înaltele Părţi Contractante semnatare ale convenţiei relative la definiţia agresiunii:

Dornice, sub rezerva expresă a nu restrânge întru nimic aplicaţiunea absolută a regulii pusă în articolul II al zisei convenţii, de a da anumite indicaţiuni de natură a determina agresorul;

Constată că nici un act de agresiune în sensul articolului II al zisei conven-ţiuni nu va putea, între altele, să fie justificată de una din împrejurările următoare:

A. Situaţia internă a unui stat, de exemplu:

structura sa politică, economică sau socială; greşelile atribuite admi-nistraţiei sale, tulburările provenind din greve, revoluţiuni, contrarevoluţiuni sau război civil.

B. Purtarea internaţională a unui stat, de exemplu:

violarea sau pericolul de violare a drepturilor sau intereselor materiale sau morale ale unui stat străin sau ale supuşilor săi; ruptura relaţiilor diplomatice sau economice; măsuri de boicotaj economic sau financiar; diferendele relative la angajamentele economice, financiare sau altele faţă de statele străine; incidentele de frontieră care nu intră în unul din cazurile de agresiune indicate în articolul II.

Înaltele Părţi Contractante sunt, pe de altă parte, de acord a recunoaşte că prezenta convenţiune nu va trebui niciodată să servească ca legitimare a violării dreptului ginţilor care ar putea fi implicate în circumstanţele cuprinse în enumerarea de mai sus.

 

Nicolae Titulescu, Documente diplomatice, pp. 512-514

 

 



© University of Bucharest 2002. All rights reserved.
No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.
Comments to:Ioan Scurtu
Last update: December 2002
Text editor&Web design:Raluca OVAC